VREMEA. Cum va fi vremea în următoarele trei zile în toată țara

VREMEA. Cum va fi vremea în următoarele trei zile în toată țara
Publicat: 02/08/2015, 12:47

VREMEA. În Dobrogea și în Bărăgan, vântul va prezenta scurte intensificări, cerul va fi senin, iar din punct de vedere termic va fi o vreme normală pentru această perioadă.

Foarte bine va fi și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Vor fi puțin peste 30 de grade Celsius în condiții de cer senin și vânt cel mult moderat.

Jumătatea nordică a Moldoveiva avea vreme bună și temperaturi plăcute. În regiunile montane pot să apăra câteva ploi scurte, dar asta se va întâmpla abia pe înserat. În rest cerul va fi variabil și chiar senin.

Temperaturile continuă să creascăîn nordul Transilvanieiși în Maramureș. Condițiile de ploaie cresc la apropierea serii.

În vestul țăriise mai încălzește puțin, așa că la amiază vor fi până la 34 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, vremea foarte plăcută, iar diseară sunt prognozate câteva ploi scurte. Vântul va prezenta intensificări de scurtă durată în sudul Banatului.

Centrul României va avea parte de o zi frumoasă și liniștită. Vântul va fi activ pe crestele montane, șansele de ploaie vor fi reduse, iar maximele se apropie și chiar depășesc valoarea de 30 de grade.

În sud-vest,va fi din ce în ce mai cald, așa că duminică la amiază vor fi peste 30 de grade. Vântul va prezenta scurte intensificări.

În sudul țăriiva fi vreme normală din punct de vedere termic pentru această perioadă, cu mult soare și maxime de cel mult 32 de grade.

Tendința de încălzire este valabilă și pentru zona Capitalei. Vor fi până la 32 de grade Celsius, cerul va fi senin, iar presiunea atmosferica va fi staționara la o valoarea aproape normală. Mâine dimineață vor fi 18 grade.

La munte, instabilitatea va fi în scădere așa că peste zi vremea va fi în general frumoasă. Pe înserat și după lăsarea nopții, în Carpații Occidentali și cu totul izolat în celelalte grupe montane, pot să apăra câteva averse însoțite de fulgere și de vânt mai intens. Vântul va prinde putere pe crește iar regimul termic se va modifică nesemnificativ.

Pe litoral, vremea va fi însorită, dar vântul va mai prezenta intensificări de scurtă durată. Pe plajă se vor înregistra 27-28 de grade, valori normale pentru această dată, iar apa mării va avea 24-25 de grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele 3 zile

Luni, înnorări mai consistente și 2-3 averse apar în vest, în nord-vest și la munte, iar vântul se va păstra intens în sud-vest și în Dobrogea. Marți, cerul va fi mai mult senin, iar miercuri, izolat, pot să apară câteva averse în vest, la munte, iar noaptea în est. Va fi din ce în ce mai cald și marți va fi caniculă în sud și în sud-est, iar în ultima zi a intervalului aerul fierbinte se va extinde spre centru și spre vest, scrie stirileprotv.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Frig și multă ploaie și zăpadă, până la mijlocul lunii decembrie
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...